Sticluţa cu otravă

S-a terminat. Din lipsă de prudenţă sau din lipsă de tact pentru cantitate, am epuizat-o. Esenţă tare într-un ciob de sticlă, licoare asiduu lucrată de mâini fine în diverse laboratoare care mai cu perdele, care mai reci care cu, rame din care se iţesc zâmbete, care cu tot soiul de cămăşi roşii, pantofi cu tocuri înalte şi praf neşters, care mai ascunse, care mai mame, care mai soţii, care mai de care mai zâne bune…

Anestezic! Prospect lung din nume proprii. De la A la sfârşit. De la A la Oana, la Mirela, la Ramona, la Silvia, la perechea de pantofi din vitrină Malina-san, la ea, la ele, la femelele din jungla de pretutindeni…

Etichetă. Frânturi de mesaje transpuse în culori. Rogvaiv! Te iubesc, te iubesc, te urăsc, te iubesc!

Conduită de administrare. Doze mici şi dese.

Indicaţii terapeutice: Doar dor.

S-a terminat. Am încercat să descopăr o formulă nouă. Eşec! Efectul a trecut, urmele au rămas, inima scăpată de efectul analgezicului, aleargă nebună.

Înfrângere prin calul troian, nu război!

Şi eu aceeaşi. Toanta de mine.

 „N-am puterea

 Sunt captivul dezastrului tău, n-am puterea să-ţi fac niciun rău,

Obsedat sunt de ochii tăi trişti, n-am puterea să ştiu că exişti.

Într-o lume de oameni săraci, n-am puterea să-ntreb ce mai faci,

Ninge mult, ninge lin, ninge pur, n-am puterea nici măcar să te-njur.

Per total viaţa asta trecu, n-am puterea să da şi să nu.”

Cerneala curge-n capilare. Degetele îngheţate se-ncing.

Abia făcusem câţiva paşi iar acum mă împleticesc ca bolnavul pierdut. Dar ştiu să merg mai departe. În felul meu.

Cu drag, Andreea

Orice asemanare cu personaje reale este pur întâmplătoare.